Dumbrava minunata

Imi aduc aminte de toate povestile copilariei. Pe unele nu le mai tin minte in intregime, poate… Din altele lipsesc personaje, sau itele istoriei imi scapa, prin urechile acului… Imi aduc aminte chiar si de povestea cu ecusoanele, numa intrebati ce e asta, e ceva ce doar familia mea stie.

Imi aduc aminte cum mama ne spunea povesti, venita din schimbul doi, doar ca sa ne vada adormiti odata, sa se poata odihni si ea. Si le mai incurca intre ele… Sunt amintiri cu care voi trai pana la sfarsitul vietii. Si, de fiecare data, avand o imaginatie destul de bogata, ridicam din vorbele ei palate si castele, construiam din intonatia vocii ei, pe jumatate adormit, cai in armuri stralucitoare si cavaleri cumpanind lancile in maini…

Ah, o sa spuneti ca nu-i nimic extraordinar, asa e? Parintii fac treaba asta. Reusesc, cumva, sa ne trimita intr-o lume fabuloasa, fantastica… imaginara, din pacate…

Unul dintre basmele mele preferate a fost, de departe, Dumbrava minunata. Mi-am imaginat filmul povestii cu mult inainte sa vad pelicula. Si, multa vreme, m-am vazut ajuns, macar o data, impreuna cu Lizuca si Patrocle, in poienita aia… macar o data… o singura data… inainte sa mi se inchida ochii si sa intru in alta lume, sub vraja lui Morfeu…

Cati dintre voi pot spune, fara sa minta, ca au cazut intr-o poveste? De-adevaratelea? Nu cu zane si spiridusi, dar macar in decorul din Dumbrava minunata? Pentru ca eu… eu am ajuns, astazi, acolo… Chiar si acum, dupa atatea ore, sunt inca sub vraja locului acela!

Am iesit, la invitatia lui Sergio si a Evei, sotia lui, intr-o mica excursie, intr-un oras nu departe de cel in care locuim. Si, brusc, din haosul autostrazii, am intrat in una dintre putinele paduri de care se bucura, inca, sudul Spaniei. Ei bine, pentru un sfert de ora, cat a durat drumul, am retrait senzatia padurilor Romaniei, cu copaci inalti, cu coroanele bogate vajaind in vant. Amintirea povestii a aparut, dupa o curba a potecii care serpuia pe langa un paraias de doua palme, sub forma Dumbravii…

Paraiasul acela, limpede si rece, curgea dintr-un ochi de apa, nu mai mare decat un norisor, in care plange, vesnic, o cascada cat un fir de lana, aproape pierduta intre ierburi. Ca un chip de piatra, cu barba verde, care lacrimeaza dintr-un ochi de ciclop. In mijlocul norului pamantean, ratacit dintrei ai lui, o stanca de inaltimea unui pitic permite soparlelor sa se usuce la soare… Peste paraias, doua poduri facute din trunchiuri de copac, negeluite, te lasa sa treci, dintr-o parte in alta… Totul inconjurat de copaci inalti, de te doare gatul cautandu-le varfurile cu privirea. Si toate acestea, inlantuite intr-o potcoava de piatra sura, tesuta cu verdele muschiului.

Se spune ca o fotografie face cat o mie de cuvinte. Dar o fotografie, in cazul asa, nu ar face cinste imaginii pe care am trait-o astazi. Desi sunt convins ca Roscata o sa va faca sa vedeti si fotografiile. In tot acest decor ar trebui sa va imaginati o casuta din lemn si luna, reflectata in lacusorul acela…

Ne dorim, de cand devenim aduti, sa mai fim, macar o zi, copii. Se poate! Trebuie sa ma credeti pe cuvant…

Goosebumps

Tocmai am terminat de urmarit “Rock of Ages“. Aici, online. Cum nu am obiceiul sa citesc recenziile filmelor inainte de a le vedea, ma iau, in mare, dupa titlu. Asa ca ce speram sa fie un film mitologic, s-a dovedit a fi un film care m-a facut sa traiesc adolescenta, din nou.

Cuvintele sunt naspa si de prisos. Scurt pe doi; Tom Cruise, in rol de rocker celebru, devorat de lipsa LUI in corpul pe care il are in stapanire, sub papucul comercial al unui manager furacios, Alec Baldwin ca patron de club in care stapan e rock’n’roll-ul, plin de betii fara numar si voma pe podea, pe langa concertele extraordinare, Russel Brand, Catherine Zeta-Jones si totul impanat de muzica rock normala, ca pe vremea tineretii mele. Sau a voastra, daca ati vazut lumina zilei inainte de ’80, ati respirat aer cu votca si ati auzit mai intai acorduri de chitara si abia pe urma vocea mamei…

Pe langa asta, mixurile de piese… mama, mama…

Trailer nu pun, doar ma declar pe deplin satisfacut de un musical made in 2012 (culmea!!!), pana acum SINGURUL film de anul asta care mi-a lasat o impresie buna. Sfatul meu? Merita!

Despre update-uri personale

La inceput au fost mai multe pe zi, cam ca sexul in cuplurile proaspat formate. Apoi, unul pe zi, cam ca pastilele anticonceptionale. Mai tarziu, unul pe saptamana, ca iesirile la cinema. Unul pe luna, ca luna plina si, in ceva timp, unul la cateva luni, ca orice om care se respecta. Urmeaza unul la patru ani? Macar sa fie ca la Olimpiada…

Vorbesc de postarile pe blogul asta. M-am lenevit intr-un mare fel, dar, pe alocuri, se poate baga la inaintare motivatia profesionala. Muncesc mult. Nici in visurile cele mai gri nu m-am vazut muncind vreodata cate 14 ore pe zi… Sa speram ca, macar la sfarsit de luna, o sa merite!

Ca om de birou, obisnuit sa castige bani stand cu fundul pe scaun, un program incarcat intr-o fabrica e un cosmar. Dar, de cand avem teluri propuse, parca e mai suportabil. Asta ar putea fi un subiec bun de articol, nu? Felul in care un scop face orice efort sa merite. Poate zilele astea o sa ajung sa scriu si pe marginea subiectului asta.

Noutati? Legate de internet? Pai… nu am mai intrat pe AirRival de cateva luni, spre mirarea personala si spre mania colegilor de brigada care, cu siguranta ar dori sa isi ia inapoi tot ajutorul pe care mi l-au acordat pe parcursul jocului. Am reinstalat Lineage 2, pentru ca e total diferita acum si abia astept sa vad ce si cum e pe acolo.  Am jucat ceva vreme DC Online, dar sincer mi se pare plictisitor, mai ales dupa ce am creat o milionime de caractere, in speranta ca o sa-l gasesc pe cel mai bun. E interesanta faza cu jocul asta, pentru ca, macar virtual, poti fi un super erou! Pe marginea subiectului asta, Roscata imi propune sa scriu un articol legata de supereroi, straini si autohtoni. O sa ajung si la el, ce scriu acum este doar un update personal, ca sa stiti ce am mai facut.

Noutati? Legate de viata de zi cu zi? Mi-a ajuns in posta dreptunghiul plasticat cu care am dreptul sa am roti sub fund. Da! Am permis de conducere, dupa ce am picat examenul, in Romania, de nu mai putin de noua ori! Bizar, daca ma intrebati pe mine! Stau cu senzatia ca aia pica oameni doar ca sa ii faca sa plateasca scoala din nou… o fi si asta o metoda de a face afaceri… Aici, din prima si teoria, si orasul… Intr-o limba straina, hai sa fim seriosi! Si aici exista o idee de articol, legata de varianta posibilitatii obtinerii permisului de conducere la 16 ani, in Romania! Cineva ‘de sus’ are copii care vor masini?

Noutati? Legate de lucruri noi cumparate? Eram pe punctul sa scap de de telefonul mobil. Face figuri, urate de tot, dar cum inca nu m-am fixat pe nici un altul… mai astept. Poate vreun Lumia, cine stie? Roscata si-a tras masina de paine. Capul meu a fost facut mare cat o banita zile intregi… Macar painea iese BUNA! Mirosul si gustul mi-au adus aminte de painea pe care o face mama, in Roman… Planificam sa ne luam o jucarie cu volan, ca sa nu mai stam dupa autobuz!

Noutati? Legate de starea de sanatate? Eu o duc bine mersi, n-am probleme. Fumez o jumatate de tigara la fiecare 3 ore. N-am mai avut timp si nici bani sa imi cumpar tutun de pipa, asa ca trag de filtru, din nou. Dar o sa ma redresez, curand 😛 Jumate la 3 ore, asta inseamna ca fumez putin. Si la munca si acasa. In schimb, cantarul plange cand urc pe el. Saracu’ incearca sa ma minta, dar se vede clar ca am 96 de kile. Roscata nu ma mai alinta decat cu ‘hai cu ursu’!’ Cand urc seara in pat, scartaie din toate puterile, sarmanul… mai departe, parul prost paraseste capul destept. Chelesc cu spor, duca-se!

Noutati? Legate de bani? Am aflat, in timp ce ma straduiam sa gasec un servici, ca PUTEAM lua somaj, dar ca am fost atat de dobitoc incat nu m-am interesat, asa ca am ramas cu buza umflata! Asta a fost subiectul de meditat in orele petrecute in statiile de autobuz. Puteam sa am mereu bani in buzunar, dar nu m-am interesat, asa imi trebuie. Sa stau in statie si sa ma bata vantul in cur, ca pe capre in mijlocul campului… Musai tre’ sa ne luam masina…

Noutati? Legate de timpul liber? Muahaha… n-avem… dar o sa avem, la un moment dat…

Va tzuca ursul pe toti, sper sa ne vedem mai des in anu’ asta

Vizite in locuri de vis

Suflu cu putere, sa se duca praful si paianjenii… Aha! Gata! Se vede bloguletul meu… mama lui de lenes, cum l-a lasat el in halul asta de paragina…

Stiti care e legatura intre bucuria vizuala si crampele la picioare? Condusul, sute de kilometri, incepator, prin niste serpentine gen Transfagarasan. Nu-s obisnuit sa urc munti, cu a doua, cateodata cu prima, doar ca sa ajungem in locuri absolut fabuloase, gen Guadalest sau Bocairent. Cand cobor din masina, imi tremura toate cele. Stangul nu-i problema, ca ai pus piciorul langa pedala si nu mai ai treaba cu el, dar dreptu’, mama, mama…

Si mai urat e ca nu ai timp sa te bucuri de priveliste decat atunci cand ai ajuns deja la destinatie. Abia atunci poti sa zici ca vezi si tu ceva, ca pe traseu, in urcare, in curbe fara vizibilitate, cu un grup de biciclisti in fata, care ocupa toata banda ta de mers, e cam greu sa te uiti la castelul ala care atarna pe coasta unui munte, sau la turnurile alea de veghe cu drapelele Spaniei fluturand, sau mai stiu eu ce chestii interesante imi mai arata Roscata, din cand in cand. O singura data am intors si eu capul, sa ma bucur si atunci am intors si volanul, de era sa sarim peste balustrada, ca in filmele cu J. Bond. Dupa ce ne-au revenit culorile in obrajo si a terminat Roscata sa ma faca cu ou si cu otet, am ajuns si la destinatie. Zic destinatie la modul general, adica ajungem unde ne era de ajuns.

Doua locuri va propun, astazi. Guadalest si Bocairent. Pentru ca amandoua sunt superbe de vizitat, linistite, in ciuda numarului mare de turisti.

guadalest

Guadalest e un castel, in fine, ce-a mai ramas din el, in creierii muntilor. La poate se gaseste un lac verde, inconjurat de munti cu paduri, cu tot. Paduri! Nu boscheti, cum vesti prin mai tot sudul Spaniei. Paduri, cu copaci inalti! Pe smaraldul lacului, un vaporas isi taraie lenes, turistii… Undeva, mai spre stanga, albastrul marii sclipeste in soare. Sufla vantul intr-un mare fel, aproape sa te ia pe sus.

Intrarea la castel, de fapt, dupa ce urci panta destul de abrupta care duce prin oras, se face printr-o spartura in munte, un fel de tunel natural, asemanator celui de la Petra, Iordania, desi, evident mult mai scurt si mai lipsit de ‘wow’. Chiar la iesire, dai nas in nas cu intrarea in vila stapanului tinutului, pe care ai ocazia sa o vizitezi, contra unei sume destul de piperata: 3 euro. Casa nu e lipsita de gust, desi aflata in varf de munte. Are incaperi largi, in care se conserva mobilierul original, pe care exista ‘do not touch’-ul obligatoriu. Peretii sunt incarcati de broderii si de picturi, pe care le gasim in toate salile in care vizitatorii, cei altuali dar si cei din trecut, aveau acces. Destul de bizar, dormitoarele, ambele, le gasim sarace in piese de mobilier si foarte mici, chiar si cel matrimonial. Doar paturile si un dulap. In dormitor mare mai exista un cuier. Pe de alta parte, sufrageria, legata de bucataria prost iluminata si aflata cu cateva trepte mai jos, printr-un singur gemulet, are peretii plini de culori si de tablouri. Unul dintre pereti se bucura de usi largi si inalte, care dau spre o terasa, cu vedere la intrarea-tunel de care va spunea mai devreme. Bucataria are ca unica sursa de lumina un fel de cos, care serveste si la evacuarea fumului. Presupun ca aveau si torte sau lumanari, in vremurile bune…

Sala de primire a oaspetilor este cea mai fastuoasa si mai bine iluminata. Pe unul dintre pereti, un dulap de arme de vanatoare, ceilalti sunt impodobiti cu picturi si harti vechi pe care apare, in caractere gotice numele tarisoarei noastre. Mobilierul este al vremii, lucrat cu multe inflorituri cara arata talentrul mestesugarilor de demult.

Pe una din usile secundare iesim direct spre treptele care duc la castel. Castel e mult spus, mai degraba o fortareata, un punct de veghe in calea eventualilor atacatori. Nu e mult de vazut sus, poate doar cimitirul cu cele cateva morminte, unele dintre ele vechi de cateva sute de ani, asezate, ca in mai toate satele de munte, unele deasuprea celorlalte, din lipsa de spatiu.

De pe ruinele meterezelor privim in jos, la piata centrala a Guadalest. E pitoreasca privelistea si nu ne mai pute lua ochii de la ea, pentru pe perioada. Insa vantul puternic si destul de rece, ne impinge sa la luam, usurel, pe drumul de intoarcere in oras, inapoi la civilizatia contemporana, inapoi la TiTi, Clio-ul care ne duce, viteaz, peste tot. Lasam Guadalest in urma cu promisiunea ca vom reveni, la vara, din nou.

Dupa cateva saptamani, decidem sa ardem benzina. Asa ca Roscata decide sa mergem la Bocairent (fotografii pe link). Eu sunt multumit ca o luam la roata, din nou. Facem kilometri, castigam experienta. TiTi trage bine si nu mananca mult. Cu 10 euro bagam 6 litri de benzina si asta e! Bocairent e o uras vechi, inca o data intre munti. Pana acolo ametim din cauza serpentinelor. Stanga, dreapta, frana, accelerare, treci pe langa bolovanii aia cazuti de pe versant, vezi ca nu vezi nimic in curba aia, de unde au aparut biciclistii astia? si asa mai departe. Desi grupurile de biciclisti se deplaseaza cat pot mai spre dreapta, e destul de dificil sa ii depasesti, mai ales cand sunt cate 15-20 o data. Trec destul de aproape de ei, sunt sigur ca ii incomodez si eu, dar nu ma injura nici unul si imi fac loc cat pot de mult.

lasam masina, ca mai mereu, undeva spre marginea orasului, ca sa putem lua strazile la picior, chiar daca e mai obositor. E mult de urcat si de coborat in orasele de munte. Initial, Bocairent era destul de mic, insa, de-a lungul anilor s-a exins, cartierele vechi au fost demolate si recontruite, in unele parti, insa, ruinele vechilor locuinte se vad si acum. E interesant ca, dupa pozitia temeliilor, sa incerci sa refaci imaginea completa a unui cartier. E un exercitiu de imaginatie care face bine, la urma urmei.

Nu spun nimic despre biserca veche de cateva sute de ani, care stapaneste impunator peste celelalte constructii. Nici nu ma stradui sa gasesc vreun epitet pentru o constructie care afiseaza, fatis, o asemenea opulenta, in fata saracacioaselor locuinte din jurul ei. Doar ca, in vremuri grele, putea adaposti intre zidurile sale, toata populatia satului. Cea crestina, cel putin. Pentru ca maurii, musulmanii proaspat cuceriti, mereu amenintati de noua religie care cucerea batranul continent, gasisera, pe cont propriu, alta modalitate de a se proteja.

In coasta muntelui, intr-un perete vertical de piatra, maurii au sapat grote, lungi de sute de metri, puse cap la cap, grote care au fost gandite sa adaposteasca granele si alte bunuri, in caz de pericol. Evident, inauntru se adaposteau inclusiv oamenii. Unele au fost terminate, in acestea se poate sta chiar si in picioare, dar cele mai multe sunt neterminate, ceea ce ne spune ca maurii au fost alungati din zona inainte de a termina aceste adaposturi. Pe peretii interiori ai grotelor se vad clar urmele de ciocan si de dalta. Inauntru e un labirint intreg. Desi, initial, accesul la aceste grote se facea cu funiile, acum, pentru ca turistii sa fie mai usor de multumit, municipalitatea a agatat scari, care sa faciliteze accesul spre grote, desi PANA la ele iti iese sufletul urcand si coborand un traseu pietruit, pe care piciorul iti aluneca la fiecare pas pe pietrele slefuite de sutele de mii de talpi care le-au calcat…

Inainte de a intra in acest labirint, ghidul ne sfatuieste sa lasam la intrare rucsacii, lucru al carei noima am inteles-o mai tarziu, inauntru, apoi ne inmaneaza regulile, pe o hartie scrisa in castellana, valenciana, franceza si engleza. Vad, de mai multe ori, mentionata ‘conditia fizica buna a vizitatorilor’, dar nu ii dau importanta, pe  moment. Urcam treptele, dupa o jumatate de ora de asteptat sa ne vina randul si intram in prima grota, frante de mijloc, ca sa nu ne spargem capetele de pragul jos al intrarii. Inauntru, in toate directiile, alte gauri. Ghidul ne sfatuieste, ca norma generala sa urmam directia ‘sus’ iar cand exista funii legate direct in pereti, sa urmam cursul acestora. Nu pot sa nu intreb daca s-a ratacit cineva vreodata pe aici. Chiar in fata noastra, un tip mai bine facut, lat in umeri, e nevoit sa se intoarca, pentru ca nu incape prin deschizatura din tavan. Pur si simplu, nu intra. Eu am 90 de kile, asa ca incep sa ma ingrijorez, dar se pare ca, expirand tot aerul din plamani, incap prin gaura aceea si urc la urmatorul nivel. Ghinionistul ramane la baza scarii din lemn, privind inciudat la noi. Roscata e subtirica, incape peste tot si ia un avans considerabil, desi se opreste mai mereu sa faca fotografii. Avem inainte un grup pe persoane, din care una e din Italia. Trebuie sa ne ridicam, cu forta bratelor, prin alta gaura din tavan, dar putem alege sa vedem, mai intai partile laterale ale grotelor. E o adevarata cursa de soareci si soarecii suntem noi…

90 de kile isi spun cuvantul si, cand sa ma ridic in brate, ma sprijin gresit in mana stanga, aceasta imi alune pe piatra slefuita si imi scrantesc si degetele si incheietura mainii, dar, in cele din urma trec cu bine. Nu stiu cum au scrijelit piatra maurii, probabil ca e roca moale, desi coatele si genunchii mei sustin, insangerati, contrariul. Trecem din grota in grota, din caverna in caverna, uluiti de complexitatea labirintului, mirati de efortul pe care l-au depus oamenii astia, gafaind in rasouteri si privind, din cand in cand pe ferestrele patrate, la minunatia de priveliste care ni se deschide in fata ochilor. Mergep, ghemuiti, pana cand spatiul ne obliga sa mergem taras, pe coate si pe genunchi. Nici vorba sa ne murdarim, desi suntem imbracati in haine deschise la culoare. Cei care au trecut inaintea noastra pe aici au facut o curatenie exemplara, iar noi facem acelasi lucru pentru cei din spate si tot asa…

Din cand in cand, cate una dintre grote este mai inalta si ne mai intindem oasele, ne mai relaxam muschii. In aceste grote gasim sapate, mai jos, niste cuve, ca niste cazi, in care cred ca iti tineau granele. In final, dupa multe eforturi, ajungem la iesire. Pe unde trecem tot aplecati de sale, umiliti de geniul inaintasilor. La iesire, mai toti ridicam bratele, in semn de victorie, multumiti ca cei care asteapta sa intre, pentru prima data, se vor intreba ‘oare e chiar atat de greu?’

Chiar in fata, pe coasta altui munte, ca opozitie, ni se arata drumul care duce la manastirea situata in varful lui. Impozanta, evident si neaparata de ziduri. La urma urmei, cei care stau acolo nu sunt amenitati de nimic…

Scurt, prost si fara rost

Oferte de munca in alte orase ale Spaniei nu prea sunt, mai ales ca mie imi trebuie un permis de munca, dintr-o greseala birocratica, de vreo doi anisori. Greseala asta a facut ca eu sa pierd tot ce am facut in anii astia: cotizatiile, asigurarea medicala, vechimea, in fine, tot. Cand m-au anuntat ca maldarul de contracte pe care il am acasa nu valoreaza nimic, mi-a cazut cerul in cap. O luam de la zero, inca o data. Nu-i bai, tanar sunt si am putere de munca. Dar nu mai merge asa.

Caut loc de munca. In Spania, in restul Europei, in lumea larga. Nu conteaza unde, nu conteaza in ce domeniu. Ma duce mintea sa invat alta meserie, din nou. Am invatat castellana, am invatat sa lucrez cu masini pe care nu le-am vazut vreodata pana acum trei ani, am invatat sa conduc. Se pare ca sunt bun la invatat, nu? As putea invata alta meserie.

Stiu ca o sa va intrebati de ce plec de la un servici sigur. Uite de aia! In trei ani, nu mi-am facut nici macar o cunostinta aici, nu vorbesc de un prieten. Si toata tacerea devine apasatoare. Doar de asta. Din cauza tacerii. Ca de gospodarit, imi iese de minune. Imi gatesc, imi spal, imi fac curatenie, dar asta imi ocupa putin timp si eu as vrea sa fiu ocupat cu ceva mereu. Cand nu am ce face, urc in masina si plec in Alicante. Stau si ma uit la valurile marii. Alea sunt momentele in care mi-as dori sa fiu pictor. Sau poet. Niciodata nu mi-a placut marea, in mod deosebit, dar muntii din jur ii stiu de de rost deja.

Planific sa plec acasa, in Romania. Cu masina. Nu ma bazez mult, e o calatorie lunga si eu nu am experienta destula. Mai ales ca asa ajunge in plina iarna. A! Chiar! Trevuie sa il dotez pe TiTi cu cele necesare iernii. Tare sunt curios cum o sa mearga…

Deci, deocamdata, asta ar fi solutie. Doar daca nu apare ceva, in alta parte. O sa va tin la curent, pentru ca mi-am promis sa reincep sa scriu pe aici. Relax, nu o sa mai fie postari din astea 🙂 O sa fie postari normale, ca cele cu care v-am obisnuit. Se intampla atatea chestii in lume, incat imi pare rau ca le pierd…

In sus cu fecalele…

Incep sa am dubii legate de finante, s-ar putea sa nu ajunga. Dar, la urma urmei, orase sunt destule pe traseu,nu?

Asa gandeam ieri. Daca nu ma ajung cu banii, trag pe dreapta in cel mai apropiat oras si gasesc ceva de munca doua-trei zile, pana pot umple rezervorul, din nou. Been there, done that already!

Pana cand ma trece un fior de 380 pe sira spinarii. Neamtule, esti de-o tampenie crancena! Esti intruchiparea dobitoceniei si a neinformarii in timp util! Ce nu am luat in calcul, ca Napoleon si ca Hitler, la vremea lor, a fost… iarna…

TiTi e pregatit, 100%. Dar e pregatit pentru iarna spaniola. fara zapada si fara ger. Iar in Romania, la inceputul lui decembrie, sau in ianuarie, iarna e in toi. Cu zapada de peste un metru si cu temperaturi minus 0, lejer. Plus ca, daca ma gandesc bine, cauciucurile de iarna sunt obligatorii, nu? Astia nu au pe aici asa ceva, habar nu am cat cossta si cum se pun 🙁 Sau lanturi de iarna. Antigel. Ce mai trebuie ca sa ai masina pregatita de iarna? Toate astea nu au fost luate in calcul.

Mi-am calculat relatia timp ramas/bani ca sa am minimul necesar incat sa pot porni la drum. Dar nu am luat toate astea in calcul. I am so fucked, clar nu imi ajung banii! 500 de euro, cel putin asa imi spune google maps, imi sunt necesari pentru benzina. Numai pentru benzina. Nu pun bani de mancare, nu i-am pus de la bun inceput. O sa rezist cu apa si cafea. Cat o fi, 3, 4 zile, o saptamana. Dar daca intru in zona de frig si ma opreste politia si imi da amenda ca nu am cauciucuri de iarna, ce fac?!

Neamt, gandeste repede si util!

Toamna gri

Cateodata ma intreb daca nu da iama in energizantele mele cat eu nu-s acasa… Altadata l-am verificat de baterii. Nu are. Broastele testoase nu au baterii. Dar asta nu-i normal.

Chiar in momentul asta, Odin se pregateste pentru a suta oara sa iasa din acvariu. STIU ca daca il scot, incepe sa alerge pe aici. Si nu exagerez. Alearga! Broasca testoasa alearga… the world is mad…

Cateodata as vrea sa am energia lui. E comparativa cu a unui copil de 1-2 ani. Cine are copii stie ca-s obositori, mai ales cand incep sa mearga. Broasca mea are trei ani, e normal sa fie asa, cica. Pe urma, cu cat imbatraneste, se mai calmeaza.

Se pare ca vine toamna. Burniteaza, cateodata. Miroase a incarcat, a umed. Si mi-s somn, mai tot timpul. Am inceput sa imi prepar nessul cu energizant, ca sa ma pot tine pe picioare. Stiu, stiu, puteti sa va opriti. Nu am sa mor, nu o sa dau in ulcer, nu o sa-mi crape inima. Napoleon lua arsenic, ca sa nu il poata otravi nimeni. Eu ma pregatesc in modul meu 🙂

Se pare ca vine iarna. Geamurile lui TiTi sunt, mai mereu aburite si am inceput sa bag aerul conditionat in functiune. Pe la ora sase, seara, trebuie sa aprind luminile, pentru ca nu mai vad mare lucru. Si se face mai racoare.  Nu mai merge sa port pantaloni scurti… mama ei de racoare.

Se pare ca vine iarna… urasc iarna…

Despre caderi si optimisti

Niste idei pozitive pe care ni le bagam singuri in cap, ca sa nu ni se mai para dracu’ chiar atat de negru. Evident, chestia asta nu schimba culoarea rahatului, sau mirosul. El ramane la fel, de fapt, dimpotriva, incepe sa puta si mai al naibii.

Nu e o noutate ca am ramas singur, din nou. Nici macar nu face subiectul articolului asta. Self pitty nu intra in discutie. Incerc doar sa demonstrez ca atunci cand ti-e greu, e o idee buna sa te astepti la MAI rau.

Asa… am ramas singur. Si am zis ca tot raul spre bine, cumva. Exista un balans in lume, nu? Nu exista ceva naspa, daca nu e urmat de altceva. De obicei, ceva bun, ca sa nu ne taiem beregata. Adica, daca totul ar fi urat, ar fi o lume plictisitoare si rea, nu? Asa ca ne inducem ideea ca ceva bun e musai sa apara.

Ma anunta, astazi, seful ca mi-a gasit inlocuitor. Dupa plecarea Anei, s-a gandit ca nu o sa mai raman multa vreme prin zona si, cm nu vrea sa se trezeasca intr-o zi ca nu mai vin la munca, omul si-a luat masuri de siguranta. Foarte logic, zic eu. Asa ca azi mi-a dat preavizul. 15 zile. Minunat. Stai! Ca e si mai ‘bine’! 15 zile astea se termina la mijlocul lunii viitoare. Perfect. O sa iau bani jumate de norma din care sa platesc chiria. Daca am bafta, o sa platesc si utilitatile. Ma uit in cont si ma sperii. 40 de euro, din care 32 ii ia ISPul, la inceputul lunii.

Fabulos, nu? Mno, acu’ e musai sa urmeze ceva bun. Las-o naibii de treaba, trebuie! Well, nu urmeaza. Poate doar mai rau. O sa primesc mesaje cu ‘hai acasa!’. Buna idee!

Cu ce am eu acum, nu ies nici din Comunitatea Valenciana. DACA am bafta, o sa il pot vinde pe TiTi, dar sub nici o forma in mai putin de doua saptamani. Cu el nu pot pleca spre Romania, ca nu am cauciucuri de iarna, in fine, nu-i pregatit pentru zapezile de acasa.  Asa ca, daca e sa-l vand, in graba, o sa iau pe el aproape jumatate din cat am dat.  Mai departe, cu banii luati pe TiTi o sa trebuiasca sa platesc restul de luna, care ramane. Ca mai stau in speranta ca o sa gasesc ceva de munca pe aici. O sa imi pastrez o siguranta de bani si restul o sa ii folosesc sa alerg pe ici-colo, cine stie?  Deja am inceput sa vand din casa. Mobilul, TVul, bicla. Altceva nu mai am.

Incepeti sa vedeti cum, dupa trei ani de muncit cu carca, saptamani intregi fara zile libere, un om poate fi la fundul fundului? Prizonier intr-o tara straina? Ce nu pricep, in ruptul capului, este cum doamne iarta-ma, unii care nu stiu sa deosebeasca stanga de dreapta, au de toate?!

Acestea fiind spuse, mi-am varsat oful aici, ca nu am cu cine vorbi si ‘draga jurnalule’ se pare ca functioneaza. Parca is mai eliberat, putin…

Jucatorii de echipa, succesul oricarui proiect

In ciuda nenumaratelor articole de pe web despre managementul de proiect, succesul unui proiect nu este doar in mainile managerului de proiect. Este nevoie de o echipa care functioneaza bine pentru a aduce un proiect la finalizare. Managerul de proiect are un rol important, dar fara o echipa buna, acesta se lupta din greu pentru a obtine un lucru bine facut. Membrii echipei de proiect sunt importanti atat colectiv cat si individual. Colectiv, lucreaza spre aceleasi obiective ale proiectului. Individual, ei isi aduc propriile talente si aptitudini proiectului. Fiecare membru al echipei are rolul sau si contributia.
Indiferent de ceea ce vizeaza un proiect, exista cateva modalitati cheie pentru a fi un bun membru al echipei in care lucrezi. Fa urmatoarele lucruri si te vei trage in sus atat pe tine cat si echipa ta.

1. Raspunde la angajamente

Managerii de proiect petrec o parte importanta de timp pentru a-i face pe membrii echipei responsabili pentru munca lor. Puteti face treaba managerului de proiect in mod semnificativ mai usoara asumandu-ti angajamentele. Daca va angajati la o misiune, predati-o la timp si la calitatea asteptata. Daca nu ai un termen limita, lasa oamenii sa stie ca se pot baza pe tine cat mai curand posibil si faceti tot ce puteti pentru a satisface orice angajament.

2. Participa la sedintele de echipa

Reuniunile de echipa sunt menite sa fie ori importante, atunci cand membrii echipei de proiect se pot actualiza reciproc cu privire la progresele inregistrate, vorbesc despre problemele cu care se confrunta ori isi planuiesc urmatorii pasi. Este important ca toti membrii echipei sa participe la aceste reuniuni. Dupa un timp, intalnirile echipei proiectului pot deveni plictisitoare indiferent de cat de bine sunt conduse. Managerii de proiect fac tot posibilul pentru a le face valoroase. Chiar daca nu ai chef, mergi la aceste intalniri. Iti vor arata angajamentul asupra proiectului si te vor mentine la curent cu informatiile privitoare la toate aspectele legate de munca.

3. Intelege interdependentele cerintelor

Sarcinile membrilor echipei interrelationeaza. Unele sarcini sunt ordonate inaintea altora; unele trebuie sa fie completate dupa altele; iar unele sunt finalizate concomitent. Este important pentru membrii echipei sa inteleaga interdependentele de sarcini ale unui proiect. Prin aceasta, membrii echipei se pot asigura ca sarcinile lor sunt dintre cele mai utilizate a proiectului.

4. Ajuta-i pe altii

Membrii echipei de proiect trebuie sa imbratiseze conceptul de echipa. Nu poti sa te duci intr-un proiect in cautarea doar a ceea ce trebuie sa faci tu. A-i ajuta pe altii cu sarcinile lor face lucrarea mai usoara pentru toata lumea. De exemplu, esti chemat intr-o echipa pentru ca ai un anumit tip de expertiza. Daca o aplici numai la sarcinile tale, proiectului ii poate lipsi expertizarea altor componente. Implicarea va creste calitatea generala a produselor de lucru ale proiectului.

Cosmetica

Dupa cum stim, cosmetica se ocupa cu transformarea oamenilor ajutandu-i sa devina mai placuti, mai frumosi.
Prin cosmetica mai putem intelege ingrijire, infrumusetare si mentinerea pielii tinere.
De obicei fiecare salon de infrumusetare cuprinde si aceasta specializare, cosmetica, destinata atat femeilor cat si barbatilor.

Femeile sunt cele mai interesate de acesta specializare, ele  apeleaza pe aceasta cale la diferite trucuri de infrumusetare precum: pensat,vopsit sprancene, epilat, tratamente faciale (acneice, antirid) si corporale (tonifiere, anti-celulitice) sau make up. O parte din  aceste trucuri, femeile si le pot efectua singure, la domiciliul propriu, dar pentru a evita esecul este bine sa apeleze la un specialist in domeniu.

Pe langa toate acestea, la cosmetica femeile se pot interesa de produsele benefice si necesare tipului de ten, atat cosmetice, dermato cosmetic sau chiar naturale.
Exista foarte multe tipuri de cosmetice pe piata, dar trebuie sa ne informam cu privire la compozitie, beneficiu si pret si in functie de recomandari si nevoi alegem produsele potrivite.
La cosmetica femeile isi pot afla tipul tenului, normal, gras, mixt ceea ce le ajuta foarte mult la procurarea produselor necesare( crème, fonduri de ten) in functie de tipul ten.
Este recomandat sa se uitilizeze mereu aceeasi gama de cosmetice sau dermato cosmetice, preferabil de la o firma recunoscuta pe piata, pentru sanatatea pielii.
La domiciuliu femeile trebuie sa evite pastrarea cosmeticelor in dulapioarele din baie, acestea trebuie pastrate la loc uscat si racoros, unele apeleaza chiar si la rafturile frigiderului.
Desigur, un rol important in ingrijirea pielii il constituie demachierea, aceasta trebuie realizata dimineata si la sfarsitul fiecarei zile indiferent daca in ziua respectiva machiajul a fost prezent sau nu.

Indiferent pe preturi,dupa cum stim, femeile din totdeauna adora sa se ingrijeasca si sa se infrumuseteze, asa ca este sunt dispuse sa plateasca oricare ar fi pretul acestora, chiar daca acest fapt implica sacrificii viitoare in alte domenii.
Facand referire la saloanele de cosmetica iasi, ele au concurenta continua, astfel femeile cerceteaza si se informeaza atat prin mijloace mass-media si nu numai, despre preturi, calitatea serviciilor oferite dar si despre profesionalism. Ele aleg sa mearga de obicei acolo unde preturile sunt accesibille.

Cosmeticienii obligatoriu trebuie sa aiba cursuri in domeniu, acreditate si finalizate pentru a lucra in cadrul unui salon, ei  trebuie sa fie mereu actualizati cu ceea ce se cere pe piata si cu ce este in trend la momentul respectiv, acest lucru fiind putin mai dificil dar nu imposibil, deoarece acestea se schimba de la un sezon la altul.