Importanta intretinerii mainilor curate

manaIgiena mainilor este extrem de importanta pentru sanatatea umana, indiferent ca ne aflam la acasa, la scoala sau intr-o uniate sanitara. Nu de putine ori am auzit, spre exemplu, despre boli transmise prin intermediul mainilor murdare, iar cel mai elocvent caz este cel al hepatitei virale. Virusul acestei boli este usor de raspandit, infectia putand trece usor neobservata in primele zile, dupa care se manifesta prin greturi, varsaturi, pierderea poftei de mancare, culminand cu febra si oboseala accentuata. Pe vremuri, si chiar si in zilele noastre, in unitatile in care nu exista alte posibilitati, nu de putine ori am vazut cum dezinfectarea clantelor de la usi si a altor obiecte supuse contactului si traficului intens de persoane, se facea cu spirt medicinal.

De asemenea, medicii epidemiologi recomanda si astazi, insistent, spalarea mainilor cu apa si sapun, pentru reducerea riscului de imbolnavire. Iar aici, recomandarea este pentru sapun lichid sau solutii de igienizare, considerate cu mult mai eficiente decat sapunul clasic, pentru simplul fapt ca acestea stau inchise in recipiente speciale, nefind expuse germenilor si microbilor din incaperile publice.

Pe de alta parte, desi pare un obicei banal, spalatul mainilor trebuie facut cu constiinciozitate, inca de la cele mai mici varste. Astfel, cel putin in cazul copiilor, spalatul mainilor cu apa calduta trebuie sa fie un obicei constant, pe care sa incerce sa-l respecte cu strictete, inainte de a se aseza la masa sau de fiecare data cand merg la toaleta.

De asemenea, spalatul pe maini ar trebui sa fie obligatoriu dupa activiatile de curatenie prin casa, dupa ce mangaiem sau punem mana pe animalele de casa ori din curte, dupa ce am vizitat un prieten aflat in convalescenta sau chiar dupa ce am fost afara cu prietenii, la iarba verde, la joaca sau la plimbarea catelului.

Daca ne referim la copii, trebuie ca si scoala sau gradinita sa respecte acest stil de educatie, cu punerea la dispozitie a celor necesare. Adica, apa calda, sapun si prosop. Caci, in cazul in care nu ne stergem e maini, spre exemplu, riscul de a contacta apoi alti virusi ramane la fel de crescut. Prin urmare, o sapuneala buna timp de jumatate de minut, cu frecarea spatiilor dinre degete, a unghilor si a incheieturii mainilor, poate constitui un bun start pentru o igiena adecvata a mainilor.

Devin fumator de pipa

Cu secole in urma, milenii chiar, cand am scris pe blogul asta, anuntam, mandru, ca viitoarea mi-a cumparat o pipa. Intre timp, lucrurile au evoluat, spre bine, din punctul asta de vedere si, dupa indelungi perioade de gandire, am decis: voi scrie despre ceea ce tinde sa devina o pasiune. Chiar daca pare mult spus, imi place enorm sa pipez. Mai ales ca, datorita pipei, pachetele mele de tigari au inceput sa prinda din ce in ce mai mult praf. Le mai folosesc doar la servici unde, hai sa fim seriosi, e mai greu sa mergi cu pipa si punga de tabac dupa tine…

M-au ajutat foarte mult, la dezvoltarea mea, ca fumator de pipa, sfaturile ‘batranilor’ de pe forumul pe care il verific frecvent, chiar daca nu postez. Cei de acolo, stiu cu ce se mananca pipele, accesoriile, tutunurile, chiar tigarile de foi, care au topicurile lor, separate. Si sfaturile nu vin ‘de sus’, ci de la persoane asezate chiar langa tine, ca prieteni.

Asa am inceput sa caut sa imi cumpar si alte pipe, sa incerc alte tipuri de tutun, alte arome si, la final, m-am asezat tot la primul brand pe care l-am incercat, desi sfatuitorii au avut pareri impartite legate de marca asta, anume! No, daca, la inceput, viitoarea mi-a luat o pipa dreapta, cu bol mic, mai tarziu m-am trezit cu una curba, cu bol mare, numai bun pentru distante lungi si, cum stau mult in fata calculatorului si bolul ala ma incurca la observarea chestiilor de pe ecran, de curand am achizitionat o pipa churchwarden, de 22 de centimetri, cam cum are Gandalf, din Lord of the Rings. De ce e speciala? Lungimea ei nu permite sa iti stea ‘in ochi’ mereu. E o pipa pentru citit, tocmai din motivul asta.

Am gasit pipa asta, cautand pe internet ‘magazine pipe si accesorii Spania’ si am dat peste Pipador, magazin online de pipe si accesorii care, spre marea mea mirare, expediaza si in Romania, peste 30 de branduri de pipe! Si asta pentru 25 de euro pentru expeditie, care, cum spun ei, nu ar trebui sa dureze mai mult de 72 de ore. De la ei mi-am luat churchwardenul, o bricheta de pipa cu futac incorporat, borset pentru tutun, accesorii de curatat pipa si un suport din lemn pentru doua pipe. Pretul? 59 de euro, cu totul! Spuneti voi, e mult?

Goosebumps

Tocmai am terminat de urmarit “Rock of Ages“. Aici, online. Cum nu am obiceiul sa citesc recenziile filmelor inainte de a le vedea, ma iau, in mare, dupa titlu. Asa ca ce speram sa fie un film mitologic, s-a dovedit a fi un film care m-a facut sa traiesc adolescenta, din nou.

Cuvintele sunt naspa si de prisos. Scurt pe doi; Tom Cruise, in rol de rocker celebru, devorat de lipsa LUI in corpul pe care il are in stapanire, sub papucul comercial al unui manager furacios, Alec Baldwin ca patron de club in care stapan e rock’n’roll-ul, plin de betii fara numar si voma pe podea, pe langa concertele extraordinare, Russel Brand, Catherine Zeta-Jones si totul impanat de muzica rock normala, ca pe vremea tineretii mele. Sau a voastra, daca ati vazut lumina zilei inainte de ’80, ati respirat aer cu votca si ati auzit mai intai acorduri de chitara si abia pe urma vocea mamei…

Pe langa asta, mixurile de piese… mama, mama…

Trailer nu pun, doar ma declar pe deplin satisfacut de un musical made in 2012 (culmea!!!), pana acum SINGURUL film de anul asta care mi-a lasat o impresie buna. Sfatul meu? Merita!

Despre update-uri personale

La inceput au fost mai multe pe zi, cam ca sexul in cuplurile proaspat formate. Apoi, unul pe zi, cam ca pastilele anticonceptionale. Mai tarziu, unul pe saptamana, ca iesirile la cinema. Unul pe luna, ca luna plina si, in ceva timp, unul la cateva luni, ca orice om care se respecta. Urmeaza unul la patru ani? Macar sa fie ca la Olimpiada…

Vorbesc de postarile pe blogul asta. M-am lenevit intr-un mare fel, dar, pe alocuri, se poate baga la inaintare motivatia profesionala. Muncesc mult. Nici in visurile cele mai gri nu m-am vazut muncind vreodata cate 14 ore pe zi… Sa speram ca, macar la sfarsit de luna, o sa merite!

Ca om de birou, obisnuit sa castige bani stand cu fundul pe scaun, un program incarcat intr-o fabrica e un cosmar. Dar, de cand avem teluri propuse, parca e mai suportabil. Asta ar putea fi un subiec bun de articol, nu? Felul in care un scop face orice efort sa merite. Poate zilele astea o sa ajung sa scriu si pe marginea subiectului asta.

Noutati? Legate de internet? Pai… nu am mai intrat pe AirRival de cateva luni, spre mirarea personala si spre mania colegilor de brigada care, cu siguranta ar dori sa isi ia inapoi tot ajutorul pe care mi l-au acordat pe parcursul jocului. Am reinstalat Lineage 2, pentru ca e total diferita acum si abia astept sa vad ce si cum e pe acolo.  Am jucat ceva vreme DC Online, dar sincer mi se pare plictisitor, mai ales dupa ce am creat o milionime de caractere, in speranta ca o sa-l gasesc pe cel mai bun. E interesanta faza cu jocul asta, pentru ca, macar virtual, poti fi un super erou! Pe marginea subiectului asta, Roscata imi propune sa scriu un articol legata de supereroi, straini si autohtoni. O sa ajung si la el, ce scriu acum este doar un update personal, ca sa stiti ce am mai facut.

Noutati? Legate de viata de zi cu zi? Mi-a ajuns in posta dreptunghiul plasticat cu care am dreptul sa am roti sub fund. Da! Am permis de conducere, dupa ce am picat examenul, in Romania, de nu mai putin de noua ori! Bizar, daca ma intrebati pe mine! Stau cu senzatia ca aia pica oameni doar ca sa ii faca sa plateasca scoala din nou… o fi si asta o metoda de a face afaceri… Aici, din prima si teoria, si orasul… Intr-o limba straina, hai sa fim seriosi! Si aici exista o idee de articol, legata de varianta posibilitatii obtinerii permisului de conducere la 16 ani, in Romania! Cineva ‘de sus’ are copii care vor masini?

Noutati? Legate de lucruri noi cumparate? Eram pe punctul sa scap de de telefonul mobil. Face figuri, urate de tot, dar cum inca nu m-am fixat pe nici un altul… mai astept. Poate vreun Lumia, cine stie? Roscata si-a tras masina de paine. Capul meu a fost facut mare cat o banita zile intregi… Macar painea iese BUNA! Mirosul si gustul mi-au adus aminte de painea pe care o face mama, in Roman… Planificam sa ne luam o jucarie cu volan, ca sa nu mai stam dupa autobuz!

Noutati? Legate de starea de sanatate? Eu o duc bine mersi, n-am probleme. Fumez o jumatate de tigara la fiecare 3 ore. N-am mai avut timp si nici bani sa imi cumpar tutun de pipa, asa ca trag de filtru, din nou. Dar o sa ma redresez, curand 😛 Jumate la 3 ore, asta inseamna ca fumez putin. Si la munca si acasa. In schimb, cantarul plange cand urc pe el. Saracu’ incearca sa ma minta, dar se vede clar ca am 96 de kile. Roscata nu ma mai alinta decat cu ‘hai cu ursu’!’ Cand urc seara in pat, scartaie din toate puterile, sarmanul… mai departe, parul prost paraseste capul destept. Chelesc cu spor, duca-se!

Noutati? Legate de bani? Am aflat, in timp ce ma straduiam sa gasec un servici, ca PUTEAM lua somaj, dar ca am fost atat de dobitoc incat nu m-am interesat, asa ca am ramas cu buza umflata! Asta a fost subiectul de meditat in orele petrecute in statiile de autobuz. Puteam sa am mereu bani in buzunar, dar nu m-am interesat, asa imi trebuie. Sa stau in statie si sa ma bata vantul in cur, ca pe capre in mijlocul campului… Musai tre’ sa ne luam masina…

Noutati? Legate de timpul liber? Muahaha… n-avem… dar o sa avem, la un moment dat…

Va tzuca ursul pe toti, sper sa ne vedem mai des in anu’ asta

Vizite in locuri de vis

Suflu cu putere, sa se duca praful si paianjenii… Aha! Gata! Se vede bloguletul meu… mama lui de lenes, cum l-a lasat el in halul asta de paragina…

Stiti care e legatura intre bucuria vizuala si crampele la picioare? Condusul, sute de kilometri, incepator, prin niste serpentine gen Transfagarasan. Nu-s obisnuit sa urc munti, cu a doua, cateodata cu prima, doar ca sa ajungem in locuri absolut fabuloase, gen Guadalest sau Bocairent. Cand cobor din masina, imi tremura toate cele. Stangul nu-i problema, ca ai pus piciorul langa pedala si nu mai ai treaba cu el, dar dreptu’, mama, mama…

Si mai urat e ca nu ai timp sa te bucuri de priveliste decat atunci cand ai ajuns deja la destinatie. Abia atunci poti sa zici ca vezi si tu ceva, ca pe traseu, in urcare, in curbe fara vizibilitate, cu un grup de biciclisti in fata, care ocupa toata banda ta de mers, e cam greu sa te uiti la castelul ala care atarna pe coasta unui munte, sau la turnurile alea de veghe cu drapelele Spaniei fluturand, sau mai stiu eu ce chestii interesante imi mai arata Roscata, din cand in cand. O singura data am intors si eu capul, sa ma bucur si atunci am intors si volanul, de era sa sarim peste balustrada, ca in filmele cu J. Bond. Dupa ce ne-au revenit culorile in obrajo si a terminat Roscata sa ma faca cu ou si cu otet, am ajuns si la destinatie. Zic destinatie la modul general, adica ajungem unde ne era de ajuns.

Doua locuri va propun, astazi. Guadalest si Bocairent. Pentru ca amandoua sunt superbe de vizitat, linistite, in ciuda numarului mare de turisti.

guadalest

Guadalest e un castel, in fine, ce-a mai ramas din el, in creierii muntilor. La poate se gaseste un lac verde, inconjurat de munti cu paduri, cu tot. Paduri! Nu boscheti, cum vesti prin mai tot sudul Spaniei. Paduri, cu copaci inalti! Pe smaraldul lacului, un vaporas isi taraie lenes, turistii… Undeva, mai spre stanga, albastrul marii sclipeste in soare. Sufla vantul intr-un mare fel, aproape sa te ia pe sus.

Intrarea la castel, de fapt, dupa ce urci panta destul de abrupta care duce prin oras, se face printr-o spartura in munte, un fel de tunel natural, asemanator celui de la Petra, Iordania, desi, evident mult mai scurt si mai lipsit de ‘wow’. Chiar la iesire, dai nas in nas cu intrarea in vila stapanului tinutului, pe care ai ocazia sa o vizitezi, contra unei sume destul de piperata: 3 euro. Casa nu e lipsita de gust, desi aflata in varf de munte. Are incaperi largi, in care se conserva mobilierul original, pe care exista ‘do not touch’-ul obligatoriu. Peretii sunt incarcati de broderii si de picturi, pe care le gasim in toate salile in care vizitatorii, cei altuali dar si cei din trecut, aveau acces. Destul de bizar, dormitoarele, ambele, le gasim sarace in piese de mobilier si foarte mici, chiar si cel matrimonial. Doar paturile si un dulap. In dormitor mare mai exista un cuier. Pe de alta parte, sufrageria, legata de bucataria prost iluminata si aflata cu cateva trepte mai jos, printr-un singur gemulet, are peretii plini de culori si de tablouri. Unul dintre pereti se bucura de usi largi si inalte, care dau spre o terasa, cu vedere la intrarea-tunel de care va spunea mai devreme. Bucataria are ca unica sursa de lumina un fel de cos, care serveste si la evacuarea fumului. Presupun ca aveau si torte sau lumanari, in vremurile bune…

Sala de primire a oaspetilor este cea mai fastuoasa si mai bine iluminata. Pe unul dintre pereti, un dulap de arme de vanatoare, ceilalti sunt impodobiti cu picturi si harti vechi pe care apare, in caractere gotice numele tarisoarei noastre. Mobilierul este al vremii, lucrat cu multe inflorituri cara arata talentrul mestesugarilor de demult.

Pe una din usile secundare iesim direct spre treptele care duc la castel. Castel e mult spus, mai degraba o fortareata, un punct de veghe in calea eventualilor atacatori. Nu e mult de vazut sus, poate doar cimitirul cu cele cateva morminte, unele dintre ele vechi de cateva sute de ani, asezate, ca in mai toate satele de munte, unele deasuprea celorlalte, din lipsa de spatiu.

De pe ruinele meterezelor privim in jos, la piata centrala a Guadalest. E pitoreasca privelistea si nu ne mai pute lua ochii de la ea, pentru pe perioada. Insa vantul puternic si destul de rece, ne impinge sa la luam, usurel, pe drumul de intoarcere in oras, inapoi la civilizatia contemporana, inapoi la TiTi, Clio-ul care ne duce, viteaz, peste tot. Lasam Guadalest in urma cu promisiunea ca vom reveni, la vara, din nou.

Dupa cateva saptamani, decidem sa ardem benzina. Asa ca Roscata decide sa mergem la Bocairent (fotografii pe link). Eu sunt multumit ca o luam la roata, din nou. Facem kilometri, castigam experienta. TiTi trage bine si nu mananca mult. Cu 10 euro bagam 6 litri de benzina si asta e! Bocairent e o uras vechi, inca o data intre munti. Pana acolo ametim din cauza serpentinelor. Stanga, dreapta, frana, accelerare, treci pe langa bolovanii aia cazuti de pe versant, vezi ca nu vezi nimic in curba aia, de unde au aparut biciclistii astia? si asa mai departe. Desi grupurile de biciclisti se deplaseaza cat pot mai spre dreapta, e destul de dificil sa ii depasesti, mai ales cand sunt cate 15-20 o data. Trec destul de aproape de ei, sunt sigur ca ii incomodez si eu, dar nu ma injura nici unul si imi fac loc cat pot de mult.

lasam masina, ca mai mereu, undeva spre marginea orasului, ca sa putem lua strazile la picior, chiar daca e mai obositor. E mult de urcat si de coborat in orasele de munte. Initial, Bocairent era destul de mic, insa, de-a lungul anilor s-a exins, cartierele vechi au fost demolate si recontruite, in unele parti, insa, ruinele vechilor locuinte se vad si acum. E interesant ca, dupa pozitia temeliilor, sa incerci sa refaci imaginea completa a unui cartier. E un exercitiu de imaginatie care face bine, la urma urmei.

Nu spun nimic despre biserca veche de cateva sute de ani, care stapaneste impunator peste celelalte constructii. Nici nu ma stradui sa gasesc vreun epitet pentru o constructie care afiseaza, fatis, o asemenea opulenta, in fata saracacioaselor locuinte din jurul ei. Doar ca, in vremuri grele, putea adaposti intre zidurile sale, toata populatia satului. Cea crestina, cel putin. Pentru ca maurii, musulmanii proaspat cuceriti, mereu amenintati de noua religie care cucerea batranul continent, gasisera, pe cont propriu, alta modalitate de a se proteja.

In coasta muntelui, intr-un perete vertical de piatra, maurii au sapat grote, lungi de sute de metri, puse cap la cap, grote care au fost gandite sa adaposteasca granele si alte bunuri, in caz de pericol. Evident, inauntru se adaposteau inclusiv oamenii. Unele au fost terminate, in acestea se poate sta chiar si in picioare, dar cele mai multe sunt neterminate, ceea ce ne spune ca maurii au fost alungati din zona inainte de a termina aceste adaposturi. Pe peretii interiori ai grotelor se vad clar urmele de ciocan si de dalta. Inauntru e un labirint intreg. Desi, initial, accesul la aceste grote se facea cu funiile, acum, pentru ca turistii sa fie mai usor de multumit, municipalitatea a agatat scari, care sa faciliteze accesul spre grote, desi PANA la ele iti iese sufletul urcand si coborand un traseu pietruit, pe care piciorul iti aluneca la fiecare pas pe pietrele slefuite de sutele de mii de talpi care le-au calcat…

Inainte de a intra in acest labirint, ghidul ne sfatuieste sa lasam la intrare rucsacii, lucru al carei noima am inteles-o mai tarziu, inauntru, apoi ne inmaneaza regulile, pe o hartie scrisa in castellana, valenciana, franceza si engleza. Vad, de mai multe ori, mentionata ‘conditia fizica buna a vizitatorilor’, dar nu ii dau importanta, pe  moment. Urcam treptele, dupa o jumatate de ora de asteptat sa ne vina randul si intram in prima grota, frante de mijloc, ca sa nu ne spargem capetele de pragul jos al intrarii. Inauntru, in toate directiile, alte gauri. Ghidul ne sfatuieste, ca norma generala sa urmam directia ‘sus’ iar cand exista funii legate direct in pereti, sa urmam cursul acestora. Nu pot sa nu intreb daca s-a ratacit cineva vreodata pe aici. Chiar in fata noastra, un tip mai bine facut, lat in umeri, e nevoit sa se intoarca, pentru ca nu incape prin deschizatura din tavan. Pur si simplu, nu intra. Eu am 90 de kile, asa ca incep sa ma ingrijorez, dar se pare ca, expirand tot aerul din plamani, incap prin gaura aceea si urc la urmatorul nivel. Ghinionistul ramane la baza scarii din lemn, privind inciudat la noi. Roscata e subtirica, incape peste tot si ia un avans considerabil, desi se opreste mai mereu sa faca fotografii. Avem inainte un grup pe persoane, din care una e din Italia. Trebuie sa ne ridicam, cu forta bratelor, prin alta gaura din tavan, dar putem alege sa vedem, mai intai partile laterale ale grotelor. E o adevarata cursa de soareci si soarecii suntem noi…

90 de kile isi spun cuvantul si, cand sa ma ridic in brate, ma sprijin gresit in mana stanga, aceasta imi alune pe piatra slefuita si imi scrantesc si degetele si incheietura mainii, dar, in cele din urma trec cu bine. Nu stiu cum au scrijelit piatra maurii, probabil ca e roca moale, desi coatele si genunchii mei sustin, insangerati, contrariul. Trecem din grota in grota, din caverna in caverna, uluiti de complexitatea labirintului, mirati de efortul pe care l-au depus oamenii astia, gafaind in rasouteri si privind, din cand in cand pe ferestrele patrate, la minunatia de priveliste care ni se deschide in fata ochilor. Mergep, ghemuiti, pana cand spatiul ne obliga sa mergem taras, pe coate si pe genunchi. Nici vorba sa ne murdarim, desi suntem imbracati in haine deschise la culoare. Cei care au trecut inaintea noastra pe aici au facut o curatenie exemplara, iar noi facem acelasi lucru pentru cei din spate si tot asa…

Din cand in cand, cate una dintre grote este mai inalta si ne mai intindem oasele, ne mai relaxam muschii. In aceste grote gasim sapate, mai jos, niste cuve, ca niste cazi, in care cred ca iti tineau granele. In final, dupa multe eforturi, ajungem la iesire. Pe unde trecem tot aplecati de sale, umiliti de geniul inaintasilor. La iesire, mai toti ridicam bratele, in semn de victorie, multumiti ca cei care asteapta sa intre, pentru prima data, se vor intreba ‘oare e chiar atat de greu?’

Chiar in fata, pe coasta altui munte, ca opozitie, ni se arata drumul care duce la manastirea situata in varful lui. Impozanta, evident si neaparata de ziduri. La urma urmei, cei care stau acolo nu sunt amenitati de nimic…

Scurt, prost si fara rost

Oferte de munca in alte orase ale Spaniei nu prea sunt, mai ales ca mie imi trebuie un permis de munca, dintr-o greseala birocratica, de vreo doi anisori. Greseala asta a facut ca eu sa pierd tot ce am facut in anii astia: cotizatiile, asigurarea medicala, vechimea, in fine, tot. Cand m-au anuntat ca maldarul de contracte pe care il am acasa nu valoreaza nimic, mi-a cazut cerul in cap. O luam de la zero, inca o data. Nu-i bai, tanar sunt si am putere de munca. Dar nu mai merge asa.

Caut loc de munca. In Spania, in restul Europei, in lumea larga. Nu conteaza unde, nu conteaza in ce domeniu. Ma duce mintea sa invat alta meserie, din nou. Am invatat castellana, am invatat sa lucrez cu masini pe care nu le-am vazut vreodata pana acum trei ani, am invatat sa conduc. Se pare ca sunt bun la invatat, nu? As putea invata alta meserie.

Stiu ca o sa va intrebati de ce plec de la un servici sigur. Uite de aia! In trei ani, nu mi-am facut nici macar o cunostinta aici, nu vorbesc de un prieten. Si toata tacerea devine apasatoare. Doar de asta. Din cauza tacerii. Ca de gospodarit, imi iese de minune. Imi gatesc, imi spal, imi fac curatenie, dar asta imi ocupa putin timp si eu as vrea sa fiu ocupat cu ceva mereu. Cand nu am ce face, urc in masina si plec in Alicante. Stau si ma uit la valurile marii. Alea sunt momentele in care mi-as dori sa fiu pictor. Sau poet. Niciodata nu mi-a placut marea, in mod deosebit, dar muntii din jur ii stiu de de rost deja.

Planific sa plec acasa, in Romania. Cu masina. Nu ma bazez mult, e o calatorie lunga si eu nu am experienta destula. Mai ales ca asa ajunge in plina iarna. A! Chiar! Trevuie sa il dotez pe TiTi cu cele necesare iernii. Tare sunt curios cum o sa mearga…

Deci, deocamdata, asta ar fi solutie. Doar daca nu apare ceva, in alta parte. O sa va tin la curent, pentru ca mi-am promis sa reincep sa scriu pe aici. Relax, nu o sa mai fie postari din astea 🙂 O sa fie postari normale, ca cele cu care v-am obisnuit. Se intampla atatea chestii in lume, incat imi pare rau ca le pierd…

In sus cu fecalele…

Incep sa am dubii legate de finante, s-ar putea sa nu ajunga. Dar, la urma urmei, orase sunt destule pe traseu,nu?

Asa gandeam ieri. Daca nu ma ajung cu banii, trag pe dreapta in cel mai apropiat oras si gasesc ceva de munca doua-trei zile, pana pot umple rezervorul, din nou. Been there, done that already!

Pana cand ma trece un fior de 380 pe sira spinarii. Neamtule, esti de-o tampenie crancena! Esti intruchiparea dobitoceniei si a neinformarii in timp util! Ce nu am luat in calcul, ca Napoleon si ca Hitler, la vremea lor, a fost… iarna…

TiTi e pregatit, 100%. Dar e pregatit pentru iarna spaniola. fara zapada si fara ger. Iar in Romania, la inceputul lui decembrie, sau in ianuarie, iarna e in toi. Cu zapada de peste un metru si cu temperaturi minus 0, lejer. Plus ca, daca ma gandesc bine, cauciucurile de iarna sunt obligatorii, nu? Astia nu au pe aici asa ceva, habar nu am cat cossta si cum se pun 🙁 Sau lanturi de iarna. Antigel. Ce mai trebuie ca sa ai masina pregatita de iarna? Toate astea nu au fost luate in calcul.

Mi-am calculat relatia timp ramas/bani ca sa am minimul necesar incat sa pot porni la drum. Dar nu am luat toate astea in calcul. I am so fucked, clar nu imi ajung banii! 500 de euro, cel putin asa imi spune google maps, imi sunt necesari pentru benzina. Numai pentru benzina. Nu pun bani de mancare, nu i-am pus de la bun inceput. O sa rezist cu apa si cafea. Cat o fi, 3, 4 zile, o saptamana. Dar daca intru in zona de frig si ma opreste politia si imi da amenda ca nu am cauciucuri de iarna, ce fac?!

Neamt, gandeste repede si util!

Despre caderi si optimisti

Niste idei pozitive pe care ni le bagam singuri in cap, ca sa nu ni se mai para dracu’ chiar atat de negru. Evident, chestia asta nu schimba culoarea rahatului, sau mirosul. El ramane la fel, de fapt, dimpotriva, incepe sa puta si mai al naibii.

Nu e o noutate ca am ramas singur, din nou. Nici macar nu face subiectul articolului asta. Self pitty nu intra in discutie. Incerc doar sa demonstrez ca atunci cand ti-e greu, e o idee buna sa te astepti la MAI rau.

Asa… am ramas singur. Si am zis ca tot raul spre bine, cumva. Exista un balans in lume, nu? Nu exista ceva naspa, daca nu e urmat de altceva. De obicei, ceva bun, ca sa nu ne taiem beregata. Adica, daca totul ar fi urat, ar fi o lume plictisitoare si rea, nu? Asa ca ne inducem ideea ca ceva bun e musai sa apara.

Ma anunta, astazi, seful ca mi-a gasit inlocuitor. Dupa plecarea Anei, s-a gandit ca nu o sa mai raman multa vreme prin zona si, cm nu vrea sa se trezeasca intr-o zi ca nu mai vin la munca, omul si-a luat masuri de siguranta. Foarte logic, zic eu. Asa ca azi mi-a dat preavizul. 15 zile. Minunat. Stai! Ca e si mai ‘bine’! 15 zile astea se termina la mijlocul lunii viitoare. Perfect. O sa iau bani jumate de norma din care sa platesc chiria. Daca am bafta, o sa platesc si utilitatile. Ma uit in cont si ma sperii. 40 de euro, din care 32 ii ia ISPul, la inceputul lunii.

Fabulos, nu? Mno, acu’ e musai sa urmeze ceva bun. Las-o naibii de treaba, trebuie! Well, nu urmeaza. Poate doar mai rau. O sa primesc mesaje cu ‘hai acasa!’. Buna idee!

Cu ce am eu acum, nu ies nici din Comunitatea Valenciana. DACA am bafta, o sa il pot vinde pe TiTi, dar sub nici o forma in mai putin de doua saptamani. Cu el nu pot pleca spre Romania, ca nu am cauciucuri de iarna, in fine, nu-i pregatit pentru zapezile de acasa.  Asa ca, daca e sa-l vand, in graba, o sa iau pe el aproape jumatate din cat am dat.  Mai departe, cu banii luati pe TiTi o sa trebuiasca sa platesc restul de luna, care ramane. Ca mai stau in speranta ca o sa gasesc ceva de munca pe aici. O sa imi pastrez o siguranta de bani si restul o sa ii folosesc sa alerg pe ici-colo, cine stie?  Deja am inceput sa vand din casa. Mobilul, TVul, bicla. Altceva nu mai am.

Incepeti sa vedeti cum, dupa trei ani de muncit cu carca, saptamani intregi fara zile libere, un om poate fi la fundul fundului? Prizonier intr-o tara straina? Ce nu pricep, in ruptul capului, este cum doamne iarta-ma, unii care nu stiu sa deosebeasca stanga de dreapta, au de toate?!

Acestea fiind spuse, mi-am varsat oful aici, ca nu am cu cine vorbi si ‘draga jurnalule’ se pare ca functioneaza. Parca is mai eliberat, putin…